Expoziție de icoane la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

         

         Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează în perioada 3 - 10 martie 2017 expoziția „Icoana ortodoxă - chip de sfințenie și lumină”. Icoane noi, mozaicuri și chiar lucrări restaurate pot fi admirate în cadrul expoziției. Expoziția este organizată de profesorii de la specializarea Artă Sacră a Departamentului de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră. Vernisajul a avut loc vineri, 3 martie 2017 în prezența pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Alături de părintele decan a participat la deschiderea expoziției  domnul prof. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, numeroase cadre didactice ale facultății, studenții teologi, precum și elevi ai Seminarului teologic „Nifon Mitropolitul” din București.

         Icoanele Sfinților arată răspunsul umanității dat lui Dumnezeu. Fiecare chip de sfânt este o altă întrupare a lui Hristos. Hristos a revelat dumnezeirea, iubirea care coboară de la Dumnezeu, puterea mântuitoare care a lucrat-o Hristos pentru lume, iar chipurile sfinților arată vârfurile umanității sau geniile creștinismului, arată răspunsul omului care primind darul lui Dumnezeu ridică chipul divin care îl au în ei la asemănare. Dar aceasta nu o pot face fără chipul Tatălui care este Iisus Hristos. De aceea, icoanele sfinților derivă din icoana Mântuitorului Iisus Hristos. Sigur că drumul spre sfințenie ne este indicat de Mântuitorul Hristos și l-au realizat sfinții care sunt o certitudine a venirii lui Hristos pe pământ, a precizat pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

         Universitatea din București întotdeauna s-a mândrit și s-a bucurat de rezultatele deosebite ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și acestea sunt numeroase atât în ceea ce privește cercetarea științifică, cât și în formarea și educarea viitorilor preoți, dar iată, în același timp, niște realizări extraordinare în ceea ce privește Arta Sacră. Aici se îmbină alături de idealul nostru creștin ortodox și un ideal clasic acela pe care grecii îl desemnau ca fiind acea simbioză între bine, adevăr și frumos. Cred că într-o icoană creștină acolo unde vedem chipul lui Dumnezeu și al Fiului Omului, al lui Iisus Hristos, vedem în același timp și acest echilibru formidabil care trebuie să ne definească pe noi toți, între tendința noastră spre cunoaștere, tendința spre adevăr, dar în același timp toate acestea ponderate uman și de nevoia de bine și nevoia de frumos, a spus domnul prof. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București.

         Expoziția va fi vernisată în viitor și în alte orașe din țară și străinătate.