27 iunie 2017, Jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română

        O nouă generație de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a depus marți, 27 iunie 2017, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română, la încheierea studiilor de licență și masterat. 290 de teologi au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

        Așa cum este tradiția, încheierea cursurilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București este un eveniment deosebit pentru studenții din anii terminali care au absolvit programele de studii de licență și master. La Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul facultății, studenții și cadrele didactice au participat, de dimineață, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, înconjurat de un sobor de slujitori format din profesori de teologie de la Facultatea „Justinian Patriarhul”. La final, ierarhul împreună cu soborul slujitorilor au săvârșit slujba Te Deum-ului de mulțumire în cadrul căreia absolvenții au depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română. Teologii s-au angajat în fața lui Dumnezeu să păstreze și să propovăduiască învățătura de credință ortodoxă și să fie ascultători față de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Așa cum este tradiția, la finalul jurământului, absolvenții s-au închinat și au sărutat Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie. De asemenea, s-a săvârșit și polihroniul, un cântec liturgic festiv. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus că o nouă generație de absolvenți de Teologie aduce bucurie și speranță pentru Biserică. Prin această promoție, sperăm ca în ogorul Bisericii noastre să intre la slujirea la Altar, cât și la predarea religiei și în domeniul lucrărilor sociale ale Bisericii tineri absolvenți care au, deopotrivă, o calitate intelectuală înaltă, o pregătire teologică bună, dar și vocația de a sluji Biserica și pe semenii lor care așteaptă multe de la ei”. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre dificul­t­ățile misiunii Bisericii, care se desfășoară astăzi într-un mediu din ce în ce mai ostil. Sfântul Pavel ne atrage atenția că vor veni vremuri în care oamenii nu vor mai suferi învățătura cea adevărată. Au existat timpuri potrivnice Evangheliei și Bisericii, dar în cele mai multe cazuri oamenii au manifestat o atitudine de ignoranță și indiferență. Iată că Sfântul Pavel profețește despre vremurile când oamenii nu vor rămâne doar neutri față de învă­țătura Mântuitorului, ci pentru faptul că nu o pot suferi vor lupta cu toate puterile împotriva ei. 

        În continuare, pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujire. Cei 170 de absolvenți de la cele patru programe de licență și 120 de absolvenți de la master, care și-au finalizat studiile, au venit astăzi aici să mulțumească lui Dumnezeu și au plecat cu curaj și, după îndemnurile Preasfin­ției Voastre, vor fi prevăzători la toate ispitele acestei lumi și vor lua în serios acest jurământ pe care l-au făcut, a spus părintele decan Ștefan Buchiu.

        La eveniment a fost prezent și domnul Romiță Iucu, prorector al Univer­sității din București, care i-a îndemnat pe absolvenții de licență și master să urmeze în continuare programele de studii universitare pentru a dobândi o pregătire integrală.