„Seara Vasile Voiculescu. Poezia ca rugăciune.”

Poetul Vasile Voiculescu a fost comemorat marţi seara la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti cu ocazia împlinirii a jumătate de secol de la trecerea sa la cele veşnice.
 
Seara de poezie şi amintire a purtat titlul „Poezia ca rugăciune“ şi s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, iubitori ai poeziei şi apropiaţi de personalitatea poetului Vasile Voiculescu. Pe scena amenajată în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ al facultăţii au vorbit despre personalitatea şi opera „poetului îngerilor“: Roxana Sorescu, critic, istoric şi teoretician literar, specialist în Vasile Voiculescu, Andrei Voiculescu, nepotul poetului, Lidia Stoicescu, scriitoare, Liliana Ursu, poetă, pr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Demostene Andronescu, supravieţuitor al temniţelor comuniste, şi Măriuca Vulcănescu, fiica lui Mircea Vulcănescu. Lidia Stoicescu şi actorii Cerasela Popescu, Afrodita Andronache şi Tomi Cristin au recitat fragmente din lirica voiculesciană. Tenorul Vlad Miriţă, Grupul psaltic „Ştefan cel Mare“ al facultăţii şi corul Parohiei Precupeţii Noi din Bucureşti au susţinut un concert de muzică bisericească şi laică. Seara a stat sub semnul amintirii pentru că nimeni nu şi-a propus să-l desluşească pe enigmaticul poet Vasile Voiculescu, ci am dorit cu toţii să intrăm în universul său, în gândurile şi sentimentele sale, şi mai ales în neliniştea sa existenţială marcată de dorinţa găsirii unei căi de a comunica cu divinul. Sobrietatea, misterul, închiderea poetului faţă de opera sa şi în legătură cu trăirile sale interioare conduc la ideea că el a trăit poezia ca act religios. „În unele din poeziile sale arată că viaţa poetului este o liturghie a cuvintelor, că ceea ce săvârşeşte el prin poezie este o euharistie lăuntrică. În acelaşi timp, pentru că suntem în această perioadă a Postului Mare, putem spune că pentru Vasile Voiculescu poezia este şi ca o postire în care poetul se retrage pentru a regăsi noima vieţii. Una dintre constatările pe care le face în poezia sa religioasă este: «Doamne, pe măsură ce cred şi Te iubesc, îmbătrânesc în lume şi întineresc în Tine»“, a spus pr. Gheorghe Holbea. Voiculescu a căutat prin poezie să comunice cu Dumnezeu, iar volumele sale („Pârga“, „Poeme cu îngeri“, „Destin“, „Urcuş“, „Întrezăriri“) desemnează treptele unei scări ascendente spre incomunicabilul pe care dorea să-l descopere. Odată cu venirea comunismului şi cu izolarea sa, comunicarea cu divinul cunoaşte un dramatism care culminează în timpul vieţii poetului cu experienţa suferinţei cumplite a închisorii care îi va provoca în cele din urmă moartea. „Voiculescu face parte dintre acele fiinţe pentru care credinţa a fost înnăscută, aceasta este categoria fiinţelor fericite. El nu a avut nici îndoieli, nici stări de căutare a divinului. A avut stări foarte puternice de căutare a comunicării cu spiritualitatea, dar o îndoială în întreaga lui existenţă nu a fost niciodată“, a spus Roxana Sorescu.

 

C
   
Sursa: www.ziarullumina.ro

 

 ***